Press "Enter" to skip to content

1 iunie, Ziua Copilului, sărbătorită de Camera Notarilor București printr-o strângere de fonduri
Iunie 2021

Camera Notarilor București și-a propus anul acesta, de 1 Iunie, să sprijine o categorie specială de copii, pe cei cu deficiențe de vedere. Așa a pornit un proiect minunat, lansat sub sloganul ”Licităm pentru un zâmbet” în care ne-am dorit să strângem fondurile necesare pentru cumpărarea unei imprimante Braille pentru elevii de la Liceul Tehnologic Special ”Regina Elisabeta” din București. Oameni generoși, membrii Camerei au donat lucruri minunate, de suflet, creații personale sau obiecte cu valoare sentimentală de care au decis să se despartă știind că ele vor servi unei cauze nobile. Toate acestea au fost licitate pentru a strânge suma de bani necesară cumpărării imprimantei.

Aproape 100 de colegi au sprijinit proiectul prin participarea la eveniment sau prin donații directe, în bani sau obiecte. Am fost mândri să constatăm, la final, nu doar că ne atinsesem ținta, ci că am depășit-o cu mult. Iar acest lucru ne-a permis să ne gândim dincolo de imprimanta Braille, la alte nevoi ale acestor copii, cum ar fi bastoanele speciale care îi ajută să se orienteze.

Ziua de 1 Iunie a fost pentru noi toți mult mai mult decât o strângere de fonduri. A fost o dovadă că putem să ne mobilizăm, că putem fi modele unii pentru alții, că ne putem aduna în jurul unei idei și putem forma împreună o echipă de succes. Și, dacă o carte scrisă sau un tablou pictat de colegii noștri s-au licitat mai mult și s-au adjudecat mai scump decât un tablou pictat de un pictor consacrat, asta înseamnă că punem preț pe colegialitate, pe spiritul de echipă și mai ales pe generozitate și recunoștiință, înțelegând cât de norocoși suntem că ne-am putut afla acolo în acea zi. A fost frumos și motivant să îi avem parte din proiect pe atât de mulți colegi, pe lideri ai profesiei noastre, pe stagiari, semn că în notariatul din Camera București implicarea pentru binele profesiei și al comunității în care trăim începe să devină o marcă.

La finalul zilei am înțeles că licitația organizată de 1 Iunie a fost un succes al nostru, al notarilor din Camera București! Datorită nouă, elevii Liceului Tehnologic Special „Regina Elisabeta” vor avea o imprimantă Braille nouă și alte lucruri care le vor face viața puțin mai ușoară. Datorită nouă, pentru că ne-a păsat, pentru că ne-am mobilizat și împreună am reușit să atingem și să depășim ce ne-am propus! Pentru că, de 1 Iunie, într-o zi cu vreme de noiembrie, ne-am adunat nu doar ca să ne vedem, să fim împreună, ci ca să facem o faptă bună, să licităm pentru nevoile speciale și pentru un zâmbet pe chipul acestor copii! Credem că putem fi mândri de asta! Și, desigur, că o mai putem face!

Organizatorii Campaniei ”Licităm pentru un zâmbet”: Florian Chiriță,

Mihaela Durnescu, Bogdan Miclescu, Ioana Peneș, Monica Pop și Rodica Stroe


 

Dacă doriți să aflați mai multe despre istoria școlii pe care am ales să o sprijinim, vă invităm să citiți, în continuare, un articol scris de profesorul de istorie al liceului, dr. Cătălin Nicolaidi.

VATRA LUMINOASĂ SAU ISTORIE DE LÂNGĂ NOI

Aș vrea să menționez că acest articol ar putea avea și o mică notă de subiectivism, datorată faptului că autorul este absolvent al acestei instituții. Pe lângă rigoarea informațiilor utilizate, am pus și un strop de sentimente. Poate că tocmai aceasta va face ca lucrarea să fie mai interesantă.

Această instituţie îi datorează însăşi existenţa Majestăţii Sale Regina Elisabeta. Aceasta a avut ideea, pe care a şi pus-o în practică de a construi un aşezământ pentru nevăzători și pentru a realiza acest demers a creat Fundația „Vatra Luminoasă Regina Elisabeta”.

Cum spuneam, cel mai mare succes care i se atribuie societăţii „Vatra Luminoasă” este înfiinţarea Institutului de învăţătură pentru nevăzătorii, la Bucureşti, la 1 august 1906. În acest scop, familia regală a cumpărat o clădire în Bulevardul Carol şi, după un an, a mai cumpărat o a doua clădire în Calea Moşilor, unde nevăzătorii tineri puteau sa înveţe carte la nivelul a patru clase primare, puteau să înveţe una sau două meserii, iar cei dotaţi muzical puteau să înveţe muzică vocală şi instrumentală, cu profesori de specialitate.

Greul abia începuse. Proiectul era unul măreț, dar și foarte costisitor. Prin diverse metode S-au strâns bani și s-a cumpărat un teren pe strada Mărcuţa între Vii, numărul 20 (azi stradă Vatra Luminoasă). Terenul era cam la un kilometru de ultima clădire din oraş. Terenul avea o suprafaţă de 260870 mp. Acest teren a fost primit la schimb cu imobilul din Bulevardul Carol, numărul 31 şi o sumă de bani. Din parte Societăţii Vatra Luminoasă, actul de schimb a fost semnat de Robert Monske, în calitate de director Acest act de schimb a fost autentificat la Tribunalul Ilfov, secţia notarială, cu numărul 9214, în data de 13 septembrie 19081.

Dacă problema terenului își găsise o rezolvare, acum trebuia găsită o soluție pentru construirea azilului propriu-zis. Pentru a construi un imobil potrivit cu nevoile existente trebuiau foarte mulţi banii. Această era principala problemă cu care se confrunta Societatea. Pentru a fi strânsă suma necesară demarării construcţiei, Societatea „Vatra Luminoasă” a format un comitet condus de Majestatea Sa Regina Elisabeta şi reprezentanţi marcanţi ai vieţii publice din aceea vreme. Din acest comitet făceau parte majoritatea membrilor guvernului condus de Dimitrie A. Sturdza. Din acest comitet făceau parte personalităţi ca I. C. Brătianu, Spiru Haret, Alexandru Averescu, Vasile Morţun sau chiar primarul capitalei din acea perioadă, Vintilă Brătianu.

Fundaţia a reuşit să adune sume de bani pe diverse căi. Fundaţia dispunea de 530000 lei din care 200000 lei în numerar, la valoare acelor timpuri , alţi 280000 lei în imobile şi investiţii, iar 50000 lei în produse2. Tot în această perioadă a fost bătută şi o monedă3 specială care a fost vândută cu scopul de a strânge fonduri. Tot pentru a strânge fonduri au fost create şi aşa-numitele filiale regionale. Aceste filiale îşi desfăşurau activitatea intern, dar şi internaţional, strângând sume de bani pentru Fundaţie.

Piatra de temelie a clădirii a fost pusă de Regina Elisabeta la 5/18 octombrie 1908. Planurile clădirii ce urma să fie ridicată semănau cu cele ale Institutului Tinerilor Orbi din Paris, dar aceste planuri nu vor fi realizate doar parţial. Curtea interioară a rămas deschisă spre exterior pentru o perioadă. Nu s-a putut construi nici cupola din sticla cu care se dorea inițial acoperirea curţii interioare.

Pentru construcţia clădirii era nevoie de sume foarte mari de bani. Lucrările avansau încet. Majestatea Sa Regele Carol I a înţes situaţi si a luat iniţiativa, adresându-i lui I. C. Brătianu, Preşedinte al Consiliului de Miniştrii, o scrisoare:

Scumpul meu Preşedinte al Consiliului

Regina, iubita mea soţie, îndemnată de o compătimire adâncă pentru cei suferinzi, a luat acum câţiva ani iniţiativa întemeierii unui azil pentru orbi sub numele de Vatra Luminoasă. În acest scop a făcut apel la generozitatea publică care s-a manifestat într-un chip vrednic de laudă prin însemnate donaţii în ţară şi afară.

Pentru îndeplinirea acestei opere umanitare s-au închiriat case în care s-au găzduit un număr de orbi şi s-au înfiinţat ateliere de tot felul spre a-i deprinde la meserii, astfel că prin muncă să-şi poată câştiga pâinea lor. Acest aşezământ dezvoltându-se repede, s-a hotărât cumpărarea unui teren la marginea Capitalei, spre a se aşeza acolo clădirile de locuinţe ale orbilor şi atelierele trebuincioase, înfiinţându-se un adăpost statornic şi întru toate potrivit pentru cei pe care soarta i-a lipsit de cel mai scump simţ, cel al vederii.

Cheltuielile cele mari cerute de desăvârşirea acestui aşezământ nemai putând fii îndestulate numai prin generozitatea privată, iar Statul având în vedere încă de mult înfiinţarea unui azil pentru orbi, care a lipsit până acum, am crezut cu cale, Regina şi Eu, spre o mai sigură îndeplinire a ţintei urmărite, ca acest azil să treacă asupra statului ca şi toate aşezămintele asemănătoare.

Dorinţa noastră fiind ca pentru stat să nu urmeze alte sarcini decât aceia de întreţinere a azilului şi de treptata lui dezvoltare, pun la dispoziţie 500000 lei pentru achitarea datoriilor în fiinţă şi terminarea clădirilor.

Deplin convinşi ca acest aşezământ va purta numele de Azilul Orbilor Regina Elisabeta, în amintirea întemeietoarei, va răspunde chemării sale sub puternica ocrotire a statului. Îţi reînnoiesc, Scumpul Meu Preşedinte al Consiliului, încredinţarea afecţiunii ce-ţi păstrez. Carol

Bucureşti, 25 noiembrie 1909”.4

O scrisoare asemănătoare a trimis şi Maiestatea Sa Regina Elisabeta către Ion I. C. Brătianu.

Statul a preluat azilul. Această preluare s-a făcut printr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României din ziua de 27 noiembrie 1909.5 Instituţia care a preluat aşezământul a fost Ministerul de Interne. Acesta avea în componenţa sa o Direcţie Generală a Serviciului Sanitar care s-a ocupat de azil. A fost numit un director, iar conducerea administrativă a fost încredinţată unui Consiliu al Eforilor. Acest Consiliu era format din cinci efori. S-a creat un nou statut. Instituţia s-a numit Azilul de Orbi „Vatra Luminoasă”.

profesor de istorie dr. Cătalin Nicolaidi


1 Act de schimb numărul 3989/908 din 13 septembrie 1908, înregistrat la Tribunalul Ilfov, Secția de Notariat, prin care s-a achiziționat terenul de la „Vatra Luminoasă”

2 Revista „Vatra Luminoasă,” numărul 6/1908

3 Monedă bătută în timpul Regelui Carol I pentru a strânge bani pentru construcția Azilului „Vatra Luminoasă” Se mai păstrează încă o cutie pentru această monedă la Muzeul Liceului Tehnologic Special „Regina Elisabeta”

4 Scrisoare adresată de Majestatea Sa Regele Carol I, Regele României către Președintele Consiliului de Miniștri Ion I. C. BrătianuO copie se găsește în Muzeul Liceului Tehnologic Special „Regina Elisabeta” București.

5 Monitorul Oficial din 27 noiembrie 1909